Descriere

Laureatul Academiei de film, DENZEL WASHINGTON (Safe House, Flight) şi MARK WAHLBERG (Contraband, Ted) deţin rolurile principale din 2 Pistoale, un film exploziv de acţiune în care doi agenţi, provenind din servicii secrete concurente, trebuie să-şi scape pielea fugind împreună. Dar parteneriatul lor inopinat are o problemă: niciunul dintre cei doi nu ştie că celălalt este agent federal sub acoperire. De 12 luni, agentul anti-drog Robert “Bobby” Trench (Washington) şi ofiţerul de contra-informaţii al marinei, Marcus “Stig” Stigman (Wahlberg), sunt forţaţi să colaboreze chiar dacă nu sunt prea încântaţi să o facă.
Lucrând sub acoperire, ei s-au infiltrat în mafia drogurilor, dar nu au încredere unul în celălalt nici cât în traficanţii pe care au misiunea să-i anihileze. Atunci când tentativa lor de a se infiltra într-un cartel mexican de droguri şi de a recupera milioane de dolari eşuează, Bobby şi Stig cad în dizgraţia şefilor lor.
Acum, când toţi i-ar vrea fie la închisoare, fie la doi metri sub pământ, singura persoană pe care se pot baza este… celălalt. În ciuda urmăritorilor, atunci când oamenii legii trebuie să se prefacă ani de zile că sunt infractori, ei învaţă fel de fel de trucuri din mediul în care s-au infiltrat.

Din distribuţia condusă de Washington şi Wahlberg mai fac parte PAULA PATTON, în rolul agentei Deb Rees,  agentul-coordonator al lui Bobby din DEA, care nu prea mai face diferenţa între profesional şi particular; BILL PAXTON, care-l interpretează pe Earl, un agent CIA care e mai dur chiar decât cei pe care-i urmăreşte; FRED WARD, în rolul amiralului Tuwey, marele boss din marină care poate deveni singura scăpare a lui Stig; JAMES MARSDEN, în rolul Lt. comandorului Quince, rivalul lui Stig din serviciu şi un permanent ghimpe în coastă; şi EDWARD JAMES OLMOS, în rolul lui Papi Greco, un rege al drogurilor care e hotărât să-i facă pe Bobby şi Stig să regrete ziua în care au pus piciorul în ranch-ul lui.

Regizorul BALTASAR KORMÁKUR (Contraband, The Deep) face din nou echipă cu Wahlberg pentru a realiza împreună 2 Guns după un scenariu scris de BLAKE MASTERS ( producţia TV, Brotherhood) bazat pe cărţile de benzi desenate ale BOOM! Studios, semnate de STEVEN GRANT. Echipa care-l susţine pe Kormákur este formată din veterani ai filmelor de acţiune, conduşi de operatorul OLIVER WOOD, scenograful BETH MICKLE, editorul MICHAEL TRONICK, designerul de costume LAURA JEAN SHANNON şi compozitorul CLINTON SHORTER. 2 Guns este produs de MARC PLATT, RANDALL EMMETT, NORTON HERRICK, ADAM SIEGEL, GEORGE FURLA, ROSS RICHIE şi ANDREW COSBY.

Producătorii executivi ai filmului sunt: MARK DAMON, MOTAZ M. NABULSI, JOSHUA SKURLA, STEPAN MARTIROSYAN, REMINGTON CHASE, JEFF RICE, JEFFREY STOTT, SCOTT LAMBERT, BRANDT ANDERSEN, TAMARA BIRKEMOE, VITALY GRIGORIANTS.


Varianta full HD (Instalarea unui plugin HD ar putea fi necesara)